Spenser Confidential/6 martie
Cu Mark Wahlberg pe afiş şi o combinaţie de acţiune şi umor sec, ne aşteptăm ca Spenser Confidential să fie unul dintre cele mai populare titluri lansate pe Netflix în martie. Wahlberg este Spenser, un fost poliţist care tocmai a terminat cinci ani de închisoare. O datorie pentru fostul său antrenor de box (Alan Arkin) şi uciderea a doi poliţişti îl determină pe erou să înceapă o investigaţie ce-l va arunca în mijlocul corupţilor din oraşul Boston. În ce priveşte umorul, acesta vine din interacţiunile imprevizibile ale lui Spenser cu partenerul său Hawk (Winston Duke).
Bloodride/13 martie
Nu ştim prea multe despre acest serial anunţat anul trecut la festivalul de la Berlin şi pentru care încă nu s-a lansat un trailer. Ştim totuşi că este realizat în Norvegia, iar creatorul Kjetil Indregard promite umor negru, sânge şi multe răsturnări de situaţie. Eroii sunt pasageri ai unui autobuz blestemat ce se îndreaptă spre o destinaţie necunoscută, dar fără îndoială periculoasă. Sezonul are şase episoade, fiecare cu o poveste de sine stătătoare.
Lost Girls/13 martie
Acest film inspirat de evenimente petrecute în realitate i-ar putea interesa pe români şi din cauza asemănărilor cu poate cel mai discutat caz de crimă petrecut la noi în ţară anul trecut. Filmul o are în centrul atenţiei pe Mari (Amy Ryan) care începe propria investigaţie atunci când poliţia nu se dovedeşte prea interesată să afle ce s-a întâmplat cu fiica ei dispărută.
The Valhalla Murders/13 martie
După ce seriale precum Forbrydelsen/The Killing şi Broen/The Bridge au făcut genul Scandi noir celebru în întreaga lume, probabil că mulţi ochi sunt acum pe serialul poliţist The Valhalla Murders. Acţiunea are loc în Islanda, unde o poliţistă, Kata (Nína Dögg Filippusdóttir), încearcă să prindă un criminal în serie. Kata va primi ajutor de la Arnar, un poliţist din Olso, şi în curând investigaţia îi va purta pe amândoi spre un orfelinat.
Women of the Night – Femei în noapte/13 martie
De un alt personaj feminin puternic şi o lume la fel de periculoasă avem parte în Women of the Night, serial olandez despre Xandra, o fostă prostituată de lux care acum este soţia unui politician în ascensiune din Amsterdam. Când familia îi este ameninţată, Xandra se va întoarce la contactele din lumea interlopă pentru a încerca să scape de pericol.
Caliphate/18 martie
Un alt Scandi noir misterios, Caliphate arată ce se întâmplă atunci când Suedia este ameninţată de un atac terorist pus la cale de ISIS. Eroinele sunt mai multe femei (o tânără mamă, o studentă şi o poliţistă ambiţioasă) ale căror vieţi şi familii vor fi afectate de atac.
The Letter for the King/20 martie
Schimbăm complet tonul cu The Letter for the King, un fantasy de acţiune inspirat de cartea omonimă a olandezului Tonke Dragt, publicată acum aproape şase decenii. Eroul este Tiuri (Amir Wilson), un adolescent care are parte de aventura vieţii când în mâini îi cade o scrisoare ce trebuie neapărat să ajungă la regele unui ţinut de poveste. În rolul principal îl vedem pe Amir Wilson, probabil cel mai norocos actor britanic al momentului, căci îl interpretează şi pe protagonistul din serialul His Dark Materials, Will Parry.
Unorthodox/26 martie
Un alt serial inspirat din evenimente petrecute în realitate, Unorthodox este inspirat de autobiografia Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic Roots a autoarei Deborah Feldman. Aceasta a fost crescută într-o strictă comunitate de evrei ortodocşi din New York şi a fost forţată de bunici să se mărite când avea doar 17 ani. Câţiva ani mai târziu, tânăra va fugi la Berlin, doar că trecutul nu va întârzia s-o prindă din urmă.
Martie vine şi cu reveniri notabile. Pentru publicul matur probabil că cea mai atractivă este Ozark, ajuns la sezonul 3 (27 martie). Nu ne-am fi aşteptat ca The Protector, primul serial Netflix realizat în Turcia, să ajungă la sezonul 3, dar iată că se întâmplă (6 martie). Pentru adolescenţi avem serialul spaniol Elite (sezonul 3, 13 martie), iar pentru pasionaţii de horror serialul sud-coreean Kingdom (sezonul 2, 13 martie). Pe 11 martie revine Dirty Money, iar din bogata selecţie de show-uri gastronomice de pe Netflix trebuie meţionată reîntoarcerea lui Ugly Delicious, în al cărui sezon 2 chef-ul David Chang încearcă noi feluri de mâncare alături de invitaţi celebri.