Pe lângă acestea, ne mai întâlnim și cu: Unfrosted, o film despre ambiție, trădări, zahăr și lăptari amenințători, cu Jerry Seinfeld în rolul principal, precum și în calitate de regizor și scenarist, A Man in Full, o nouă serie în care magnatul afacerilor imobiliare Charlie Croker își apără imperiul de cei care încearcă să profite de decăderea sa; Thelma The Unicorn, o poveste excentrică, amuzantă și înduioșătoare pentru copii și familie, creată de regizorii Jared Hess (Napoleon Dynamite) și Lynn Wang.
În plus, filmele A Star is Born, Interstellar, Morbius, The Beguiled, The Hours, precum și producția românească Tati Part-Time vin pe platformă, așa că nu uita să le adaugi în lista ta!
Bazat pe viața Giannei Nannini, filmul „Frumoasa rebelă” prezintă un fragment din ce a trăit una dintre cele mai pătrunzătoare și mai renumite voci ale muzicii italiene. O poveste care se întinde pe durata a treizeci de ani, pornind din copilărie, de la începutul vieții și carierei sale, până la consacrare, trecând printr-un punct de cotitură care împarte viața Giannei în două. Pelicula va fi lansată pe data de 2 mai.
Din data de 3 mai, veți putea urmări „Unfrosted: Bătălia pentru Pop-Tart”, o comedie care promite să te amuze până la lacrimi. Cu Jerry Seinfeld, care semnează scenariul și regia, în rolul principal, pelicula îți spune cum producătorii de cereale pentru micul dejun și rivali încrâncenați se grăbesc să creeze un sortiment care va schimba experiența micului dejun pentru totdeauna.
Dacă vă plac poveștile de dragoste, din 9 mai puteți viziona „Mama miresei”. Despre ce este vorba în acest film? Fiica Lanei, Emma, se întoarce din străinătate și dă familiei o veste-bombă: urmează să se mărite, în Thailanda, în doar o lună. Din nefericire, lucrurile se înrăutățesc atunci când află că bărbatul care i-a furat inima fiicei sale este fiul celui care i-a frânt-o pe a ei cu ani în urmă.
Partea a doua a filmului „Pe mâni bune” va avea premiera pe Netflix pe 23 mai. De data aceasta, după ce au pierdut-o pe Melisa, Fırat și Can încearcă să-și creeze o lume minusculă pentru ei înșiși. Vor reuși oare să umple golul lăsat în urmă de o mamă și o soție iubită?
„Atlas”, un nou film cu Jennifer Lopez în rolul unei analiste de date strălucită, apare pe Netflix pe data de 24 mai. Cum v-ați dat seama, Atlas Shepherd (interpretată de Jennifer Lopez) se alătură unei misiuni de capturare a unui robot renegat, cu care a mai avut de a face în trecutul său misterios. Singura ei speranță de a salva viitorul când planurile o iau razna este să aibă încredere în acesta.
Această peliculă este o poveste despre viață și moarte, care descrie experiența pe care o poți trăi atunci când ai 17 ani și simți că inima este gata să-ți sară din piept. „Sunt o parte din tine” vine pe Netflix la finalul lunii, pe 31 mai.
„Heeramandi: Bazarul diamantelor” va avea premiera pe data de 1 mai și spune povestea temutelor rivale Mallikajaan și Fareedan, care luptă pentru a stăpâni Heeramandi, unde curtezanele domnesc asemenea reginelor.
Confruntându-se deodată cu falimentul, magnatul afacerilor imobiliare Charlie Croker își apără imperiul de cei care încearcă să profite de decăderea sa, în condițiile unor interese politice și de afaceri contradictorii. „Un bărbat adevărat”, cu Jeff Daniels în rol principal, va fi lansat pe Netflix pe 2 mai.
Thrillerul cu elemente de comedie neagră despre un grup pestriț de podcasteri care își propun să investigheze dispariția a trei necunoscuți dintr-un idilic oraș irlandez de coast, „Bodkin”, vine pe Netflix pe 9 mai.
O avocată de ucces, Leyla Taylan, preia cazul de divorț al celebrei Tuba Tepelioğlu, cunoscut ca fiind cazul anului și îl confruntă apărându-și clienta pe Cem Murathan, un distrugător de relații în serie. „Mulțumesc, următorul” va fi lansat pe Netflix pe data de 9 mai.
„Bridgerton: Sezonul 3” Partea 1, un nou capitol din iubita serie, în care Penelope decide că e timpul să își caute un soț care să îi ofere independența necesară pentru a-și continua viața dublă ca Lady Whistledown, vine pe Netflix pe data de 16 mai.
„Eric”, un serial thriller emoționant, plasat în New York-ul anilor 80, care vorbește despre căutarea disperată a unui tată, cu Benedict Cumberbatch în rolul principal și semnat de Abi Morgan, va avea premiera pe platforma de streaming pe 30 mai.
De asemenea, prrintre filmele care mai apar pe platforma de streaming se numără și „A Star is Born”, „Interstellar”, „Morbius”, „The Beguiled”, „The Hours”, precum și producția românească „Tati Part-Time”. Iar în ceea ce privește serialele, vei putea viziona în luna mai și „Familia atipică”, „Super rich in Korea”, „John Mulaney prezintă: Toată lumea e în L.A”, „Rețetă pentru crimă. Povestea lui Cesar Roman”, și multe altele.